Featured image of post Psalmul 23

Psalmul 23

“Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paște în pășuni verzi
și mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul
și mă povățuiește pe cărări drepte
din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții,
nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.
Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
și paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți
în toate zilele vieții mele
și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.”

Psalmul 23