Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
Îmi plâng cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am urcat,
Întremurând în neștiință, trecând al răului hotar,
Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar

Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locul în care prin credință întotdeauna am învins
A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi

O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput!
Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!

Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu

Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina,
Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre Slava Ta!

Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt

Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har
Căci Tatăl Bun din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni,
Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind cu semne și minuni

Eu Ți-am simțit apropierea, când prin credință mi-ai iertat
Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-ai vindecat.
Cum aș putea să uit iubirea Celui mai mare Dumnezeu,
Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu!