“În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii.
― Matei 3:1-2,5-6
El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan”
“Ioan zicea dar noroadelor care veneau să fie botezate de el: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: ‘Avem pe Avraam ca tată!’ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
― Luca 3:7-9
Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face roadă bună este tăiat şi aruncat în foc.”
“Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire şi Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
― Luca 3:16-17